Teritoriul acoperit de SDL

       Teritoriul GAL VALEA BUZĂULUI este format din 11 localităţi din N-V județului Buzău şi 3 localităţi din N-E şi estul județului Prahova. Județul Buzău este situat în sud–estul României, iar Județul Prahova, vecin județului Buzău, are o asemănare izbitoare din punct de vedere fizico-geografic cu cea a județului Buzău. Localitățile din județul Buzău sunt: Cislău, Viperești, Calvini, Cătina, Chiojdu, Pănătău, Colți, Siriu, Gura Teghii şi orașele Pătârlagele și Nehoiu. Cele trei localităţi din județul Prahova sunt Lapoș, Starchiojd și Salcia. Fiind întins în zona muntoasă și colinară a bazinului Buzăului, teritoriul are coerență geografică.

Teritoriul GAL VALEA BUZĂULUI are o suprafață totală 1450,04 km2, o populație de 46.828 locuitori și o densitate medie de 32,29 loc/km2.